Cu ei ma joc acum in Rai ...

        Bianca - Alexandra Berendei

Retraiesc acele clipe de cosmar de fiecare data cand citesc sau ma gandesc cum s-a intamplat tot. O vad intinsa pe patul de la terapie intensiva, plina de tuburi, moarta, cum o strigam sa nu ne faca asa ceva. Cui ii mai cumpara tati ponei roz?! Pe cine mai cearta tati cand va fi mare ca a intarziat? Mami trezeste-te, trebuie sa mergem acasa sa incepem sa mancam pentru prima data, in scaunul tau nou din bucatarie. Cu cine se mai duce strabunica in curte la tara la gaini? Trebuia sa trageti gainile de coada amandoua...Cui ii mai spune tataie poezi? Asa mica ii spunea acelasi poezi pe care mi le spunea mie pana o adormea...

La inmormantare tata i-a spus o poezie facuta de el, cum doctorii au bagat-o in pamant si strabunicul ei i-a dat bani sa-si ia bomboane acolo langa ingeri....pentru ca asta sper ca este acum un inger. 

Am visat-o de trei ori de la inmormantare, statea in fund pentru prima data...m-am trezit plangand de bucurie ca o vad si ca sta in fund...dar era un vis, nu era langa mine, nu era in pat langa noi....am visat-o apoi ca incepuse sa manance....m-am trezit plangand de bucurie ca o vad si ca a inceput sa manance pentru prima data...dar era un vis, nu era langa mine, nu era in pat langa noi....azi-nopate am visat-o ca mergea in picioare, era imbracata intr-o rochita roza cu strampi si pantofei albi, era blondina, parul ii crescuse, avea aceasi ochii mari si curiosi...bunica ei o striga...iepurasule, unde te duci?!..........m-am trezit plangand de bucurie ca o vad si ca merge...dar era un vis, nu era langa mine, nu era langa noi..............numai e si nu stim de ce.....

            

                   Mihai Alexandru Linca

Numele meu este Linca Dorina si vreau sa va prezint cazul copilului meu, Mihai Alexandru. Pe data de 11.10.2006 am nascut la maternitatea Spitalului Cantacuzino din Bucuresti un copil mult asteptat de catre mine si sotul meu. Am riscat foarte mult cu aceasta sarcina, eu insumi fiind operata in 1983 de o malformatie la inima (cord triatriatum, adica cinci camarute in loc de patru). Fiind insarcinata in doua luni am fost la spitalul Fundeni pentru analize si ecografii ca sa vad daca pot sa pastrez sarcina. Medicul de acolo, doamna doctor Boanta mi-a spus ca sunt in regula si ca pot naste, dar prin cezariana si ca nu voi putea sa il hranesc decat artificial. Doamna doctor Boanta m-a indrumat sa merg la spitalul Cantacuzino unde am nascut fara nici un fel de problema. Copilul a avut la nastere 3,450 kg, mi s-a spus ca este un copil normal, sanatos clinic, inimioara era si ea sanatoasa, astfel am fost in culmea fericirii.

Copilul s-a dezvoltat normal, a luat in greutate, i-am facut toate vaccinurile obligatorii, a mers in picioare la 10 luni, a inceput sa vorbeasca la 2 ani. La sfarsitul anului 2008 copilul a inceput sa aiba pierderi de echilibru, nu mai putea sa mearga bine, mi se parea ca se impiedica de tot ce ii iesea in cale. Putin dupa aceea am observat ca la cateva minute - o jumatate de ora dupa ce manca varsa totul in jet. Evident ca ne-am speriat si am fost cu el la toti medicii din Turnu Magurele, dar nu am aflat prea mult de la ei: mi-au spus ca are faringita acuta, o inflamatie a amigdalelor. Pe data de 9 februarie 2009, vazand ca baiatul nu are deloc echilibru am plecat cu el la spitalul Grigore Alexandrescu din Bucuresti unde i s-au facut toate analizele posibile. Toate analizele de sange i-au iesit perfecte, dar in urma unui Computer Tomograf mi s-a spus ca are o tumora cerebrala in fosa posterioara in ventricol IV, adica deasupra cerebelului. Va dati seama ce am putut simti in acel moment! Pe 11 februarie am fost trimisi la spitalul Bagdasar Arseni unde pe 13 februarie i-a fost montat un sunt din cap pana in burtica pantru a i se drena lichidul care se starnise in exces in cap, din pricina tumorii care bloca canalul unde se afla cerebelul. In urma operatiei copilul a racit si doua saptamani a urmat un tratament cu antibiotice. Pe 27.02.2009 o echipa de medici condusa de profesor doctor Ciurea Vlad Alexandru si Tascu Alexandru au efectuat o operatia de inlaturare a tumorii. La doua saptamani de la operatie am primit de la Laboratorul de Anatomie Histopatologica condus de doctor Mihai Lisievici rezultatul biopsiei. I s-a pus atunci diagnostic de Astrocitom pilocitic de fosa posterioara, benign. Dupa operatie, dansii ne-au spus ca totul o sa fie bine, copilul va putea duce o viata normala, si ca nu este nevoie sa urmeze nici un tratament. Domnul dr.Ciurea a chemat un reporter de la un ziar central (CanCan) si ne-a pus sa dam un interviu,dansul insusi laudandu-se cu reusita interventiei, ziar care a fost publicat in data de 10 martie 2009 . Dupa operatie copilul s-a recuperat bine, ca un copil normal, incepuse sa manance, nu mai vomita, se juca afara in parc, pe topogane. La controlul de aproximativ o luna de la operatie, pe 4.04.2009 copilului i s-a facut un RMN in urma caruia nu s-au vazut resturi tumorale, totul parea bine.

La data de 19.08.2009 am mers din nou la control de 3 luni de la operatie si i-au facut un alt examen RMN copilului (nu in spital, ci la o clinica particulara unde trebuia sa platim 900 lei). Dupa acest RMN s-a vazut o pseudomasa bilobata (posibila acumulare chistica cu semnal diferit de LCR (lichidul cefalorahidian) ce necesita monitorizare. Doctorii nu ne-au dat nici un tratament, ne-au trimis acasa pentru a vedea cum evolueaza. In data de 12.10.2009, atunci cand am repetat RMN s-au evidentiat mase extranevraxiale care se extindeau in mai multe locuri, in progresie dimensionala fata de examenul anterior si alta leziune similara ce nu exista la examenul precedent. Copilul incepuse deja sa aiba simptome ingrijoratoare: se plangea de dureri de cap, incepea sa verse, nu avea pofta de mancare, slabea vizibil. Domnul profesor doctor Ciurea ne-a spus sa il mai lasam pentru a vedea cum evolueaza, ca nu vrea sa il ‚’’strice’’ pe copil, spunand ca sunt ”putin nevrotica”, si ca dupa parerea lui copilul arata bine,ba chiar m-a felicitat. Din 12.10.2009 pana in 5.01.2010 copilul a avut 4 internari in spitalul Bagdasar ,[ cu fise de internare-externare,2 internari fara fise,pentru ca plecam dupa ora 15 si atunci nu mai era nimeni la registratura ,de unde se eliberau respectivele fise]pe motivul ca nu se simtea bine, iar in spital nu i se facea absolut nimic.Domnul dr. Ciurea ne-a indrumat sa mergem la spitalul IOMC[institutul de ocrotire mama si copilul], pentru a-i efectua niste analize la burtica spunand ca, copilul s-ar putea sa aiba probleme gastrointestinale,deoarece eu ma plangeam mereu ca ,copilul varsa si e constipat, si am fost internati la d-l dr.Gherghina,acesta spunand dupa ce i s-au facut investigatii ca problema copilului nu e de la burtica ,ci de la problema lui ,adica de la cap. Mentionez ca in data de 12.10.2009 am efectuat in cadrul clinicii private o ecografie abdominala ,unde i-am efectuat si RMN-urile ,mai precis Centrul medical Promedica, situat in calea Vacaresti,care ulterior am aflat ca ar fi patronat de d-l profesor Ciurea, rezultatul ecografiei iesind perfect, adica copilul nu avea absolut nimic la burtica . In data de 5.01.2010, la insistentele mele pentru ca,copilul nu se simtea deloc bine, statea numai in pat si atunci cand il luam in brate ii tremura corpul si imi spunea sa il pun la loc in pat, i s-a facut un alt RMN, de data aceasta in spital. Slabise foarte mult.

La examenul RMN s-a descoperit ca baiatul era plin de metastaze in cap, ce coborasera si pe coloana, pe vertebre si torace. Era, dupa cum s-a exprimat doamna doctor Dumitrache Luminita de la sectia de oncopediatrie Fundeni „mai mult decat in faza terminala”. La scurt timp copilul nu a mai vazut , pleoapa stanga nu i se mai ridica deloc; el statea numai in pat si nici nu manca. Profesorul doctor Ciurea s-a ingrozit de ceea ce a vazut pe RMN-cap-coloana si ne-a chemat pe mine si pe sotul meu sa semnam un protocol de gravitate al bolii si sa ne ducem la IOB Fundeni desi, ne-a spus ca dupa parerea lui copilul va muri. Cand am iesit pe usa ne-a spus ca Dumnezeu sa ne fereasca. La Fundeni s-au facut 3 sedinte de citostatice, iar starea lui s-a agravat atat de tare incat nu a mai putut respira. Cei de acolo ne-au trimis inapoi la spitalul Bagdasar crezand ca poate i s-a infundat drenul, copilul fiind inconstient. La spitalul Bagdasar i s-a facut un nou examen CT care arata ca drenajul functiona normal, copilul a fost dus in ATI[terapie intensiva] si intubat..Cat am fost internati in spitalul IOB Fundeni,copilului i s-a introdus o sonda nazogastrica in cavitatea nazala pana in stomac,copilul fiind alimentat in acest mod,eu preparandu-i supele si alimentandu-l singura..In ATI Bagdasar l-au alimentat infirmierele de acolo ,eu neputand sa-l mai alimentez deoarece nu aveam voie.D-na doctor care era acolo mi-a spus ca de ce sa mai alimentez copilul pentru ca oricum o sa moara si ar fi bine sa il luam acasa sa moara .D-na doctor ,pe care eu nu stiu cum o cheama,dar o recunosc daca o vad.Domnul dr.Ciurea stie de acest lucru pentru ca dansul mi-a dat o confirmare scris catre ATI pentru a fi alimentat copilul,eu plangandu-ma dansului de aceasta problema. Copilul a stat in ATI pana la a doua „operatie” de pe 27.01.2010, care de fapt a fost o biopsie. Starea copilului s-a agravat si mai tare, a intrat in coma iar pe 1-02-2010 a decedat. Profesorul doctor Ciurea ne-a spus ca a facut a doua operatie la insistentele familiei, el nedorind sa mai intervina pentru ca gandea ca nu mai era nimic de facut, eu acuzandu-l pe dansul de toata nenorocirea copilului. Copilul meu a murit in primul rand din cauza medicilor de la Laboratorul de Anatomohistopatologie, condus de dr Lisievici Mihai dar si din cauza celorlalti medici de la Bagdasar.Si aici vreau sa il mentionez pe d-l dr.Tascu Alexandru,dansul operandu-l prima oara si care la intrebarile noastre vizavi de starea copilului,dansul a zis ca nu mai doreste sa fie doctorul curant al copilului si d-l dr,Ciurea ‚ne-a ‚’’dat’’alt doctor Talianu Dacian,acesta prelundu-ne fortat si nu vroia sa coopereze cu noi.Dupa prima interventie si dupa analiza tumorii (biopsie) diagnosticul a fost de astrocitom pilocitic, deci o tumora benigna care dupa parerea lor nu necesita chimioterapie si radioterapie,pe care aceste tratamente le-am aflat ulterior de la d-na dr.Roxana Dragomir,dansa spunandu-ne ca,copilul ar fi avut sanse sa traiasca daca imediat dupa prima operatie ar fi facut tratament cu citostatice pana in jurul varstei de 3 ani si dupa aceea ar fi continuat cu radioterapie in doze mici adecvate varstei lui. Doamna dr.Roxana Dragomir spunand ca oligodendrogliomul [diagnosticul de tumora ,pe care l-am descoperit ulterior ]ar ceda cel mai bine la tratamentul cu citostatic ,dansa spunand ca are pacientii supravietuitori pe termen lung care vin la controale regulate.

In data de 11.01.2010, la cererea noastra, la Institutul Victor Babes s-a efectuat un alt examen de analiza, pe aceleasi lame pe care le-am prelevat de la laboratorul de la Bagdasar de la doctorul Mihai Lisievici, cel care a facut prima analiza. Rezultatul de la Victor Babes a fost terifiant: oligodendrogliom anaplazic cu potential de agresivitate histopatologica ridicata, intr-un cuvant: cancer. Daca baiatului i se prescria chimioterapie dupa prima operatie nu murea, cel putin nu atat de curand.

Cand am mers la laboratorul spitalului Bagdasar cu rezultatul de la Victor Babes, domnul doctor Mihai Lisievici a recunoscut ca e posibil sa fi gresit si ca ii pare foarte rau, ca nici el nu mai poate sa doarma de cateva nopti, el stiind probabil din-nainte. Nu pretind decat sa se faca dreptate in cazul copilului meu, doresc sa fac lumina inacest caz care mi-a distrus pentru totdeauna linistea si bucuria de a trai, daca o sa mai traiesc pe acest pamant.

Nu vreau ca un alt copilas sa pateasca ce a patit Mihai, nu doresc sa mai treaca si alte persoane prin ce trecem noi ca familie.


                  Daniel Matei Cherciu

M-am nascut,prin cezariana, pe data de 31 iulie 2009,facandu-i mamei si tatalui meu cel mai frumos cadou,de ziua lor de nastere ,mama este pe 1 aug iar tata pe 2 aug,am avut 3200g si eram un copil foarte frumos,semanand cu fratele meu mai mare de doi ani si jumatate.Mama gandindu-se cu bucurie ca peste cativa ani oamenii o sa ne confunde cand diferenta de varsta nu-o sa se mai observe atat de mult.Chiar daca am avut o infasurare de cordon ombilical am tipat imediat ce d-l dr.m-a scapat de el si tot intr-un tipat am tinut-o pana in salonul de nou nascuti unde am fost consultat si spalat.Acolo d-nei dr.neonatolog i s-a parut ca totusi am ceva la plamani ca nu as respira bn si s-a hotarat sa ma intubeze.A doua zi cand mama a putut sa se dea jos din pat pe la orele 17,dupa amiaza, a venit sa ma vada,doctorita de garda a linistit-o,cand m-a vazut ca sunt intubat, si i-a spus ca nu-i decat o dispnee tranzitorie ,adica putin lichid amniotic in plamani , care a ramas,o usoara afectiune intalnita mai ales la cei care se nasc prin cezariana,dar cu monitotizare si aparatura de care dispun ma voi face bn in 2-3 zile ,sa stea linistita ca nu e nici o problema.Mai linistita putin mama a stat cu mn ceva timp mi-a facut poze si m-a mangaiat pe manuta sppunandu-mi cat de mult ma iubeste si ca deabia asteapta sa ma tina in brate.A plecat de langa mn cu inima stransa totusi si cu promisiunea ca va reveni la orele 22 sa vb cu d-na dr pentru a-i citi niste analize pe care mi le-ar fi facut dupa-amiaza.Revenind seara mama nu a gasit-o pe dr.lipsea a asteptat-o aproape o ora pana s-a indurat o asistenta sa-i spuna ca nu poate sa vb cu ea ca e jos in camera se garda.<Ce facea acolo?Cand pacientii ei erau aici?>Nu s-a putut abtine ,mama sa nu se intrebe...A intrebat-o pe asistenta care a binevoit sa apara dupa vreo 30 minute si care i spusese ca ea raspunde de salonul de terapie intensiva,cum ma simt si cum au iesit analizele mele <E echilibrat doamna,dar mai bn vb maine dimineata cu d-na dr.acm nu o gasiti..>Putin confuza si nemultumita de raspuns dar neputand face nmc altceva mama a mai ramas iar cu mn dar fiindu-i si ei foarte rau si simtindu-se slabita a fosr nevoita sa plece de langa mn.Inainte de culcare mama s-a rugat la Dumnezeu:<Doamne ai grija de baiatul meu, fa-l bn cat mai repede intareste-i trupul si sufletul si fa-l bine sa putem pleca acasa.>si cu rugaciunea asta in gand atipi....si a visat ...o lumina alba frumoasa,puternica si linistititoare,care cobora asupra mea si doua fasii de lumina,ca doua maini desprinzadu-de si ridicandu-ma,si invaluindu-ma,ma simteam atat de bn nu ma mai durea nmc,si zambeam.Si ma ridica tot mai sus...Am auzit-o pe mama strigand <Doamne te-am rugat sa mi-l faci bn nu sa mi-l iei,pune-l inapoi te rog..>Dar nu m-am mai intors...Am plecat definitiv in lumina...Mama s-a trezit si stia sigur ca s-a intamplat ceva cu mn.Nu a mai durat mult si au chemat-o la terapie mie imi faceau resuscitare si d-na dr.ii spunea mamei ca de fapt nu sunt plamanii ci ii cedeaza cordul si nu stie de ce,se vedea ca e disperata dar mama stia ca eram mort de mult de cand m-a visat..s-a apropiat de mn m-a privit plangand m-a mangaiat si a avut puterea sa-i spina doctoritei sa nu ma mai chinuie sa ma lase in pace..Au incetat toate manevrele ..Doctora se scuza si isi framanta mainile ..A venit si tata si si-a luat ramas bun de la mn si atunci m-au deconectat de la aparate...De atunci nu mai e nmc decat jale..lacrimi si tristete..."

Iarta-ma puiule,ca nu am putut sa fac nmc nu Dumnezeu e de vina,stiu ca acl unde esti e atat de bn dar mai vino pe la noi si alinta-ne si mangaie-ne ca tare ne e greu.
Dragelor mamici,dragi tatici e cumplit sa-ti ingropi copii,intotdeauna voi fi cu o parte din inima mea dincolo pana soarta si Dumnezeu se vor indura de mn si ma va lua la El.Stiu ca e bine ,stiu ca Dumnezeu mi l-a luat pentru ca nu mai avea in ce sa traiasca aici era prea bolnav ,dar a fost o neglijenta medicala iar ce-am vazut in seara dinaintea mortii ingerasului meu m-a ingrozit ,cata nepasare ,cata nesimtire .Autopsia a fost ca o lovitura puternica de te lasa fara suflare ..credeam ca a avut o malformatie congenitala...cand colo "condensare pulmonara bilaterala,cu insuficienta respiratorie acuta si bineanteles hipoxie cerebrala marcata"Nu e un diagnostic din care se moare asa mi-a spus ginecologul.Iar eu sunt sigura dar fara dovezi ca nu a fost monitorizat si supravegheat cum trebuie.Cu o doctora care seara cand am fost eu nu a aparut o ora, cine stie de cand era plecata si cand a venit dupa ce am plecat eu ,si care atunci cand il resuscita nu stia sigur ce i-a cedat plamanii sau cordul ...Il jelesc si ma revolta cum unii oameni de care depindem in viata sunt si se poarta ca niste animale...cum se pot privi in oglinda in fiecare zi?
Acum cand revad tot in minte imi dau seama ca doctora era foarte panicata si incerca sa-si caute diferite scuze"medicale"
Ne cautam alinarea in cei doi copii pecare ii avem ancuta de 12 ani ,si alex de 2 ani si sase luni dar deocamdata mai plangem pe ascuns de ei,si ne imbarbatam si eu si sotul meu ,unul pe celalalt.L-am adus acasa si l-am ingropat si am alinarea ca am la ce mormant sa ma duc si sa-mi vars lacrimile si sa-mi strig durerea.numar si eu ca si voi zilele ,saptamanile,lunile si anii.Stiu ca niciodata nmc nu va mai fi la fel .
A murit de ziua tatalui lui pe 2 august 2009 nu a trait decat doua zile , amara si cruda aniversare si totusi cel mai frumos cadou pe care nu l-am putut face vreo data amandoi.
Am dorit mult sa-l luam acasa si sa-l ingropam cum se cuvine...m-a durut ca nu am putut sa-i facem o slujba de inmormantare cu preot, cu cateva rugaciuni ,era bineanteles nebotezat si in dogma noastra religioasa nu se fac astfel de slujbe pentru ca ei sunt deja ingeri ...asa ne-a spus preotul.L-a luat tatal lui pe 4 august de la morga dupa ce a dat spaga sa-i faca o data autopsia..M-a sunat pe la pranz si cu glasul inecat in lacrimi a spus "mami, vin cu ingerasul nostru acasa...pregateste-te scumpo!"Am inchis si am inceput sa plang si sa ma rog sa-l tina Dumnezeu pe sotul meu sa-l aduca intreg acasa sa nu i se intample ceva pe drum ...a sosit ..Doamne ce durere ,l-am jelit ,l-am mangaiat ..nu l-am putut tine in brate deloc si asta imi sfasia si mai tare sufletul dar intr-un fel m-am bucurat ca l-am adus acasa ,ca am unde sa-l plang in fiecare zi si sa-i duc flori ...Iubitul mamii,puiul meu ,mi-e asa de dor de tine ,vreau sa tin in brate ,sa te spal ,sa te adorm,sa-ti dau sa mananci.Toata perioada de recuperare fizica trecea mai repede daca erai tu nu mai simteam atata durere,iubitul meu ,fara tine ne e casa pustie si pamantul gol, mai vino pe la noi sa ne alinti ...surioara ta te astepta atat de mult ,te iubeste chiar daca nu te-a vazut deloc ,iar fratiorul tau ma intreaba daca mai esti la mn in burtica si unde te-ai dus..Te vom iubi toata viata noastra ..ce sa facem cu atata durere infinita,cui sa o dam pe un strop de alinare?